Termeni si Conditii 2Performant.

Termeni

Bine ai venit în 2Performant.com – un marketplace destinat derulării de programe de marketing – o rețea de afiliere cu o nouă abordare („Platforma”, astfel cum este definită în Secțiunea 2 de mai jos).

Pentru a putea utiliza Platforma, trebuie să fii de acord cu întreg conținutul acestui document, care constituie un contract obligatoriu și opozabil între Utilizatorii noștri (Tu) și Noi („2Performant”, astfel cum sunt definiți în Secțiunea 1 de mai jos) și care reglementează toate relațiile dintre aceștia („ToS” așa cum este definit în Secțiunea 2 de mai jos).

Putem modifica periodic acest document si vom anunta acest lucru in Platforma. In cazul în care ai un cont 2Performant, te rugam sa urmaresti anunturile noastre din cadrul Platformei, privind modificarea/actualizarea ToS si sa accesezi cea mai recenta versiune a ToS.

Suntem siguri că ai mai văzut acest tip de documente de sute de ori, dar te rugăm să-l citești cu atenție înainte de a îți crea un cont și de a folosi Platforma noastră.

Suntem foarte atenți la respectarea tuturor reglementărilor în vigoare, precum și cu privire la respectarea acestui contract sub toate aspectele sale.

Înainte de a aprofunda detaliile de natură juridică, îți prezentăm în continuare principiile în care credem:
  1. Cu toții ne aflăm aici pentru a învăța și pentru a realiza profit respectându-ne reciproc. Îți adresăm rugămintea să păstrezi întreaga interacțiune și corespondența la un nivel civilizat și ținând cont de diferențele culturale și de personalitate;
  2. Noi credem că, atât timp cât nu este rea credință, orice problemă poate fi rezolvată prin comunicare și printr-o atitudine orientată către rezolvarea problemelor într-o manieră profesionistă; Ne aflăm aici pentru a colabora pe termen lung și ne dorim să construim relații durabile, reciproc avantajoase, menite să aducă valoare adăugată fiecărui partener;
  3. Marketingul online evoluează constant: noi surse de trafic și noi forme de publicitate apar în fiecare zi, iar deciziile de cumpărare ale consumatorilor sunt influențate în tot mai multe moduri. În cazul în care un partener face ceva ce nu înțelegi, nu porni de la premisa ca este ceva greșit sau este de rea credință. Întotdeauna întreabă înainte de a trage orice concluzii și întotdeauna încearcă să vezi lucrurile din perspectiva partenerilor tăi;
  4. Suntem cât de transparenți putem fi, sub rezerva restricțiilor privind confidențialitatea și/sau a protectiei datelor cu caracter personal;
  5. Nu suntem o agenție sau rețea de publicitate. Vă aducem împreună într-o competiție de marketing în care vă oferim mijloacele tehnice pentru a colabora și a concura, dar nu garantăm vânzări (imediate), volume sau atingerea oricaror parametri. Facem eforturi pentru a atrage colaboratori mai buni și mai motivați să obținem mai multe vânzări împreună.
  6. In Platforma, abordam marketing-ul ca pe o competitie in care toti Utilizatorii participa si concurează pentru a obține – pe baza propriilor tehnici, strategii, cunoștințe si competențe – cele mai multe Vânzări (“Competitia”).In timp ce Competiția Afiliaților se bazează pe efortul individual al fiecărui Afiliat si pe Vânzările pe care acesta le generează în Programele de Afiliere ale tuturor Advertiserilor cu care colaborează, Competiția Advertiserilor se bazează pe efortul comun – al fiecărui Advertiser, alături de echipa sa de Afiliați – de a genera cat mai multe Vânzări în Programul sau de Afiliere.

    Competiția este structurată si este disponibilă pentru mai multe categorii de Utilizatori, atat pentru incepatori, cat și pentru avansați.

    Sunt incluși într-o anumită categorie a Competiției toți Utilizatorii care, într-o perioada de 4 săptămâni consecutive anterioare începerii sezonului din Competiție, au înregistrat un anumit număr de click-uri (exclusiv pentru Utilizatorii care nu îndeplinesc criteriul pragului de Vanzari) sau de Vânzări, astfel cum este detaliat în secțiunea Business League din Platforma.

    Competiția se va desfășura numai între Utilizatorii din aceeași categorie.

    Competiția se derulează recurent, sub forma de sezoane, astfel cum este detaliat în secțiunea Business League din Platforma. In aceeași secțiune puteți accesa toate detaliile fiecărui sezon al Competiției, clasamentele Utilizatorilor și beneficiile acordate câștigătorilor.

    Este posibil ca sezoanele Competiției destinate Afiliaților să aibă o durată diferită de cele destinate Advertiserilor și să aibă loc într-o perioadă diferită a anului.

    Pentru clarificare, Vanzarile în funcție de care sunt determinati, automat, in Platforma, castigatorii fiecărui sezon al Competiției vor fi determinate exclusiv pe baza Trackingul-ui realizat de 2Performant, în cadrul Platformei.

    Clasamentele Utilizatorilor în cadrul Competiției, sunt disponibile tuturor Utilizatorilor din Platforma si vor cuprinde informații precum numărul de click-uri și de Vânzări realizate de către fiecare Afiliat (în cazul Competiției Afiliatilor) sau înregistrate în fiecare program de afiliere al Advertiserilor (în cazul Competiției Advertiserilor).

    Pentru a fi la curent cu regulile aplicabile fiecărui sezon al Competiției precum si cu clasamentul Utilizatorilor și beneficiile acordate castigatorilor fiecărui sezon, din fiecare categorie a Competiției, va rugam sa accesati periodic sectiunea Business League din Platforma.  

Acestea fiind spuse, dacă încalci legislația aplicabilă și/sau acest document și nu remediezi această situație – în cazul în care încălcarea este susceptibilă de remediere, conform prevederilor prezentului document – nu vom ezita să punem în aplicare drepturile noastre și ale partenerilor noștri onești.

 

1. PĂRȚILE

Prezentul contract reglementează raportul juridic dintre 2Performant Network SA, o companie românească cu număr unic de identificare (CUI) RO26405652, înregistrată la Registrul Comerțului din România sub numărul J40/493/18.01.2010, cu sediul în Bulevardul Corneliu Coposu Nr. 6-8, Clădirea Unirii View, Etajul 2, (biroul) ResCo-working09, Sector 3, București, România, cont bancar IBAN RO29 INGB 0000 9999 0460 8471 deschis la ING Birou Unirii, Bucuresti, tel. +40 372 979 295, adresa de email contact@2Performant.com („2Performant„, „Noi „), în calitate de proprietar, furnizor, operator al Platformei, și Utilizatorii Platformei, adică:

Afiliați – persoane juridice sau fizice în vârstă de peste 18 ani, care dețin conturi de afiliat corespunzător înregistrate în cadrul Platformei, care acționează în calitate de profesioniști, și doresc să trimită trafic online ce urmează să fie urmărit de 2Performant și plătit de către Advertiseri, utilizând modelul „Cost per Acțiune”
și
Advertiseri – persoane juridice care dețin sau au dreptul de a opera site-uri de comerț electronic, care au un cont de Advertiser corespunzător înregistrat în cadrul Platformei, și care acționând în calitate de profesioniști sunt interesați să beneficieze de promovarea Website-urilor și a Produselor lor de către Afiliați, în schimbul plății unui Comision bazat pe modelul „Cost per Acțiune”.
Anumite Secțiuni dintre cele de mai jos se aplică în mod exclusiv Advertiserilor (secțiunile 7.1., 7.2. și 8.3.), altele se aplică exclusiv Afiliaților (secțiunile 7.3. și 8.2.), iar cele rămase se aplică tuturor Utilizatorilor.

2. DEFINIȚII

Cu exceptia situației în care sunt definiți altfel, expres, în acest document, următorii termeni cu litere majuscule au următoarele semnificații:
Acțiune înseamnă orice Vânzare sau Lead, așa cum acestea sunt definite mai jos; Acțiunea poate fi, de asemenea, denumită Conversie în cadrul platformei 2Performant.
Instrument de Promovare înseamnă bannere (de orice dimensiune), text-link-uri, text-ads, e-mail-uri, clipuri video puse la dispoziție prin intermediul Programelor de Afiliere, sau quick link-uri generate de Afiliați prin intermediul Platformei, în scopul de a fi utilizate de către Afiliați pentru Promovarea Produselor (și/sau a Website-urilor Advertiserilor);
Program de Afiliere înseamnă programul de marketing, inițiat de către Advertiser prin intermediul Platformei, in scopul promovarii Website-ului și a Produselor sale de către Afiliații care au fost anterior acceptați de către Advertiser; orice Program de Afiliere va indica cel puțin următoarele informații: (i) Feed-urile de Produse disponibile (dacă este cazul) și Instrumentele de Promovare; (ii) Comisionul aplicabil; (iii) Perioada de Recurență aplicabilă, (iv) Termenul de Aprobare aplicabil;
Comisionul Afiliatului înseamnă suma determinată în funcție de performanță, la care sunt îndreptățiți Afiliații pentru fiecare și toate Acțiunile finalizate, conform Secțiunii 6 de mai jos;
Comisionul Mentorului înseamnă suma de bani determinată ca procent din valoarea cumulata a tuturor Comisioanelor Afiliatului generate de fiecare Mentee, pe care fiecare Mentee participant intr-un Program de Mentorat se obliga sa o plateasca Mentorului care gestioneaza programul, astfel cum este detaliat in Sectiunea “Programul de Mentorat”, de mai jos;
Client înseamnă orice terță parte care, urmare a faptului că a dat click pe orice Instrument de Promovare afișat pe o Sursă de Trafic a Afiliatului, a fost direcționat către Website-ul Advertiserului;
Perioada de Recurență înseamnă intervalul de timp stabilit în fiecare Program de Afiliere, interval în care Acțiunea finalizată de către Clienții care au fost direcționați către Website-ul Advertiserului, de către Afiliat, este urmărită de Platforma 2Performant și generează dreptul de a primi Comision, din partea Advertiserului. Perioada de Recurență variază de la un Program de Afiliere la altul și reîncepe la fiecare „click” dat de către un Client, pe un Instrument de Promovare afișat printr-o Sursă de Trafic a unui Afiliat într-un anumit Program de Afiliere;
Lead înseamnă o Acțiune (așa cum se specifică în Programul de Afiliere) care are loc pe Website-ul Advertiserului în Perioada de Recurență, ca urmare a redirecționării unui Client pe Website-ul Advertiserului, printr-un Instrument de Promovare afișat de către Afiliat (i.e. transmiterea formularelor de înscriere, completarea de chestionare, înregistrarea în calitate de Client, înregistrarea în scopul recepționării de buletine informative, așa cum este specificat de către Advertiser);
Mentor inseamna oricare si fiecare dintre Afiliatii mentionati in lista Mentorilor, astfel cum aceasta este disponibila, in orice moment, in Sectiunea Mentorship Program din Platforma;
Mentee inseamna oricare si fiecare dintre Afiliatii mentionati in lista Mentee, astfel cum aceasta este disponibila, in orice moment, in sectiunea Mentorship Program din Platforma;
Feed de Produse este un fișier format dintr-o listă de Produse și caracteristicile acelor Produse organizate astfel încât fiecare Produs să poată fi afișat, promovat sau comparat într-un mod unic. Un Feed de Produse conține, de obicei, imagini ale Produselor, denumirea Produselor, coduri de identificare ale Produselor, text de marketing, caracteristici și prețuri ale Produselor. Feedul de Produse oferă conținutul existent pe mai multe tipuri de site-uri de comerț electronic și pe Website-urile Afiliaților, cum ar fi motoare de căutare, comparatoare de prețuri și alte agregatoare similare ale informațiilor de comerț electronic; Advertiserii pot (dar nu sunt obligați) să încarce Feeduri de Produse de tip .csv în Platformă și Afiliații pot crea, descărca și folosi Feeduri de Produse în format csv. și xml. din Programele de Afiliere, pe baza unuia sau mai multor Feeduri de Produse furnizate de Advertiseri;
Platforma înseamnă www.2performant.com împreună cu subdomeniile sale (dacă este cazul, ocazional) și cu aplicația software și tehnologia inclusă în acestea, care sunt deținute, folosite și gestionate de 2Performant și, sub rezerva termenilor și condițiilor din prezenta, permite Advertiserilor să deruleze programe de marketing afiliat (de exemplu Programe de Afiliere, așa cum sunt definite prin prezenta) pentru a promova Website-urile și Produsele lor, prin intermediul Afiliaților;
Produse înseamnă oricare și toate bunurile și/sau serviciile deținute/furnizate de către orice Advertiser, disponibile pentru a fi achiziționate de către Clienți de pe Website-urile Advertiserilor;
Pachetul de Servicii înseamnă unul dintre pachetele de servicii publicate la www. 2performant.com/pricing/ pentru a fi selectate de către oricare și fiecare Advertiser atunci când solicită înregistrarea Contului său în Platformă;
ToS înseamnă acest contract, împreună cu toate anexele sale, așa cum poate fi modificat periodic, care reglementează raporturile juridice dintre 2Performant și Advertiseri, pe de o parte, și Afiliați, pe de altă parte;
Sursa de Trafic înseamnă orice website sau altă sursă de trafic online, utilizată de Afiliați pentru a promova Website-urile Advertiserilor prin intermediul Instrumentelor de Promovare („Promovarea”). Sursa de Trafic poate fi un site web deținut sau cu dreptul de a fi operat de un Afiliat, un site web deținut de o parte terță unde Afiliatul include reclame, inclusiv, dar fără a se limita la Google AdWords, Facebook ads, alte rețele de promovare, un newsletter comercial trimis la o listă de conturi de email colectate anterior în acest scop, sub rezerva acordului proprietarilor lor, o rețea socială, comunități, forumuri etc.
La inregistrarea contului in Platforma1 (precum si in situatia conturilor deja inregistrate dar care sunt inactive), Advertiserii pot exprima preferintele in legatura cu tipurile de Surse de Trafic pe care doresc sa le foloseasca Afiliatii pentru Promovare, bifand casuta corespunzatoare respectivei preferinte: YES – in cazul in care doresc folosirea respectivelor tipuri Surse de Trafic, NO – in cazul in care nu doresc utilizarea respectivelor tipuri de Surse de Trafic, MAYBE – in cazul in care pot acepta folosirea respectivelor tipuri de Surse de Trafic, in colaborarea cu anumiti Afiliati. In situatia in care Advertiserul nu parcurge acest proces, toate tipurile de Surse de Trafic listate in Platforma sunt considerate acceptate de catre Advertiser in vederea Promovarii sale, vor fi bifate “YES” si vor reprezenta preferintele Advertiserului in legatura cu Sursele de Trafic acceptate in Programele sale de Afiliere;
Comisionul 2Performant înseamnă suma determinată în funcție de performanță la care 2Performant are dreptul pentru fiecare și toate Acțiunile finalizate, conform Secțiunii 6 de mai jos; fiecare dintre Comisionul Afiliatului și Comisionul 2Performant, generate dintr-o Acțiune, este considerat drept „Comision”;
Comisionul de Mentorat înseamnă suma de bani determinată ca procent din valoarea cumulata a tuturor Comisioanelor Afiliatilor generate de fiecare Mentee, pe care fiecare Mentee participant intr-un Program de Mentorat se obliga sa o plateasca 2Performant, astfel cum este detaliat in Sectiunea “Programul de Mentorat”, de mai jos;
Utilizator(Tu) înseamnă Afiliați și/sau Advertiseri, fie individual, fie colectiv, în funcție de context;
Website-ul (Advertiserului) înseamnă website-ul care este deținut sau în legătura cu care Advertiserul are un drept de operare, care este înregistrat în Platformă cu ocazia creării contului de Advertiser și pe care se desfășoară Acțiunile;

3. ÎNREGISTRAREA

Fără a aduce atingere oricăror alte cerințe din prezentul (inclusiv cele referitoare la plata Avansului), pentru înregistrarea în Platforma și a deveni parte la acest ToS, orice Utilizator trebuie să se înregistreze cu un cont în Platformă („Contul„) și să furnizeze toate informațiile cerute în timpul procesului de înregistrare.
Fiecare Utilizator va furniza 2Performant numele complet, adresa de email, un număr unic de identificare (cod de TVA sau, după caz, codul numeric personal de identificare) și țara (sau țările) în care își desfășoară activitatea. În plus:
3.1.1. Fiecare Afiliat trebuie să furnizeze detalii privind Sursele de Trafic pe care le folosesc pentru Promovare; iar
3.1.2. Fiecare Advertiser trebuie să furnizeze detalii cu privire la Website-ul destinat Promovării, categoria din care face parte, toate țările în care Advertiserul vinde Produse, moneda utilizată pentru încasarea prețurilor Produselor, valoarea Comisionului, Pachetul de Servicii, detaliile de plată și facturare și facturare precum si sa indice tipurile de Surse de Trafic pe care doreste sa le foloseasca Afiliatii pentru Promovare, bifand casuta corespunzatoare respectivei preferinte: YES – in cazul in care doresc folosirea respectivelor tipuri Surse de Trafic, NO – in cazul in care nu doresc utilizarea respectivelor tipuri de Surse de Trafic, MAYBE – in cazul in care pot acepta folosirea respectivelor tipuri de Surse de Trafic, in colaborarea cu anumiti Afiliati. In situatia in care Advertiserul nu parcurge acest proces inainte de activarea contului sau in Platforma, toate tipurile de Surse de Trafic listate in Platforma sunt considerate acceptate de catre Advertiser in vederea Promovarii sale, sunt bifate automat “YES” si vor reprezenta preferintele Advertiserului in legatura cu tipurile de Surse de Trafic acceptate in Programele sale de Afiliere2.
Preferintele Advertiserului in legatura cu tipurile de Surse de Trafic, astfel cum sunt reflectate in contul Advertiserului, trebuie respectate intocmai in cadrul Programelor de Afiliere, Advertiserul nefiind indreptatit ca in Programele sale de Afiliere, sa indice alte typuri Surse de Trafic, sa refuze sau sa restrictioneze tipurile de Surse de Trafic anterior acceptate in contul sau. In cazul in care exista discrepante intre tipurile Sursele de Trafic mentionate in Programele de Afiliere si preferintele Advertiserului exprimate in Platforma, vor prevala acestea din urma.
Pentru clarificare, Advertiserul poate modifica preferintele sale in ceea ce priveste tipurile de Surse de Trafic, oricand pe durata colaborarii sale in Platforma, cu respectarea termenului de preaviz si a procedurii prevazute pentru modificarea setarilor contului sau din Platforma.
Advertiserul este, de asemenea, obligat să facă o plată inițială (Avansului, astfel cum este detaliat în Secțiunea 7.1.) în valoare de 5 ori abonamentul lunar ce corespunde Pachetului de Servicii ales, dar nu mai puțin de 99€3.
Prin bifarea casetei din cadrul Platformei, confirmând că, în mod necondiționat, Utilizatorul a citit, a înțeles și a fost de acord cu acești ToS, și apoi, prin accesarea linkului de confirmare (primit pe adresa de email pe care ne-ai furnizat-o în prima etapăa înregistrării în Platformă), ne transmiți oferta ta de a încheia acest contract, obligatoriu și opozabil, care să reglementeze participarea ta în Platformă (“Oferta Utilizatorului“).
În cazul în care 2Performant acceptă Oferta Utliizatorului, acest lucru va fi confirmat prin email la adresa indicată de către Utilizator în timpul procesului de înregistrare (“Acceptarea Ofertei“). Aceasta va include detalii cu privire la Acceptarea Ofertei respective: numele de utilizator, email, IP, precum și o versiune pdf a ToS, așa cum a fost acceptat de către Utilizator și este acceptat de către 2Performant și Utilizator (“ToS Semnat“). Data la care Acceptarea Ofertei ajunge în contul de email al Utilizatorului va fi considerată data semnării acestor ToS de către Utilizatorul respectiv, cu excepția cazului când Utilizatorul începe să utilizeze Platforma mai devreme (în fiecare caz, “Data Semnării“). ToS va intra în vigoare la Data Semnării și va rămâne în vigoare și va produce efecte depline până la încetarea sa, în conformitate cu Secțiunea 12.
Pe baza cererii scrise a Utilizatorului adresată către 2Performant oricând, pe durata acestor ToS, 2Performant va furniza acestuia o copie pdf a ToS-ului Semnat.
Pentru evitarea oricărui dubiu, 2Performant își rezervă dreptul de a refuza orice Ofertă a Utilizatorului, fără să-și motiveze decizia. În acest caz, datele Utilizatorului transmise către 2Performant în timpul procesului de înregistrare vor fi șterse imediat.

 

4. COLABORAREA

4.1. Colaborarea dintre Afiliati si Advertiseri

Toți Afiliații și Advertiserii care sunt activi și sunt valabil înregistrati în Platforma pot lucra împreună, sub rezerva termenilor și condițiilor din prezentul. Detaliile Programelor de Afiliere sunt disponibile în cadrul Platformei iar Afiliații își pot exprima intenția de a colabora cu unul sau mai mulți Advertiseri, prin aplicarea/înscrierea la/în respectivele Programe de Afiliere.
Aplicația Afiliatului în vederea participării la un anumit Program de Afiliere este considerată ca fiind acceptarea deplină și necondiționată de către Afiliat a termenilor și condițiilor de participare afișate în cadrul Programului, inclusiv dar nelimitat la tipurile de Surse de Trafic indicate de catre Advertiser, precum și (dacă e cazul) a oricăror condiții suplimentare necesar a fi respectate, în momentul aplicării la respectivul Program de Afiliere. Toate aceste condiții devin parte integrantă a prezentului contract. În cazul în care oricare dintre prevederile acestor ToS (inclusiv cele privind tipurile de Surse de Trafic mentionate in contul Advertiserului) contravin sau, sunt, in orice fel, în contradicție cu termenii de utilizare sau orice alți termeni și condiții stabilite de orice Advertiser, prevederile acestor ToS vor prevala. Orice Afiliat poate aplica pentru orice Program de Afiliere disponibil, fără nicio obligație de Promovare, asumată sau presupusă a fi asumată. Acceptarea de către Advertiser a aplicației unui Afiliat în vederea participării la un Program de Afiliere este considerată drept consimțământul Advertiserului de a beneficia de Promovare din partea Afiliatului, în Programul respectiv, în schimbul Comisioanelor pe care Advertiserul se angajează să le plătească, conform acestor ToS.
Advertiserul este liber să aprobe sau să refuze orice aplicație a oricărui Afiliat cu privire la participarea în orice Program derulat de respectivul Advertiser în cadrul Platformei, furnizând o explicație pentru refuzul său. De asemenea, Advertiserul poate, în orice moment, să modifice condițiile Programului de Afiliere sau, îl poate înceta, cu efect pentru viitor, dar numai după ce i-a notificat, în prealabil, pe Afiliații din respectivul Program de Afiliere, cu un preaviz egal cu Perioada de Recurență a respectivului Program de Afiliere, dar nu mai mult de 30 de zile. Afiliații nu pot pretinde nicio compensație (cheltuieli, costuri etc.) pentru o astfel de modificare. În orice caz, recomandăm ca acceptarea sau refuzul Afiliaților să fie efectuate în cel mai scurt timp posibil. Afiliații pot începe sa Promoveze un Advertiser iar, ulterior, pot să întrerupă Promovarea, fără a oferi nicio explicație. Mai mult, Afiliatul poate părăsi orice Program de Afiliere, fără nicio explicație.
Odată ce a aprobat participarea Afiliaților într-un Program de Afiliere, Advertiserul poate suspenda (exclude temporar) sau interzice (exclude permanent), participarea Afiliaților în Programul de Afiliere, în orice moment, furnizând explicații în acest sens și fără a fi obligat să plătească vreun comision pentru perioada în care Afiliatul a fost exclus. O notificare prealabilă va fi emisă electronic de către Platformă și va fi trimisă Afiliaților, de fiecare dată când un Advertiser suspendă sau interzice Afiliați, din Programele sale, notificare transmisă cu un preaviz egal cu cel puțin Perioada de Recurență, dar nu mai mult de 30 de zile. Odată ce termenul de suspendare a expirat, o altă notificare va fi emisă în mod automat, electronic, din Platformă către Afiliat, care va fi informat, de asemenea, prin email.

Afiliații vor utiliza numai Instrumentele de Promovare puse la dispoziție de către Advertiser prin intermediul Platformei și vor Promova Advertiserul respectând etica profesională și orientat către obținerea de rezultate. Dacă Afiliatul dorește să utilizeze alte instrumente, va solicita mai întâi permisiunea Advertiserului și va avea dreptul să utilizeze aceste instrumente numai sub rezerva acordului prealabil al Advertiserului. Pentru clarificare, Advertiserii nu vor putea permite, in Programele lor de Afiliere, utilizarea altor tipuri de Surse de Trafic decat cele acceptate in contul lor din Platforma (adica cele selectate in categoriile “YES” si “MAYBE”).

Afiliații trebuie să fie transparenti în ceea ce privește Sursele lor de Trafic, atât față de 2Performant cât și față de Advertiserii care operează Programele la care Afiliații participă. Cu toate acestea, chiar dacă, prin excepție, oferirea de informații cu privire la Sursele de Trafic, are ca rezultat dezvăluirea de informații competitive sensibile sau know how-ul Afiliaților, rămâne, totuși, obligatorie dezvăluirea surselor exacte și complete de trafic, către 2Performant, la solicitarea acestuia din urmă. Ca urmare a acestei dezvăluiri, rămâne la latitudinea 2Performant dacă acceptă sau refuză, după cum consideră, să confirme Advertiserului dacă Afiliatul este/nu este în conformitate cu aceste ToS și legislația aplicabilă.
În cazul în care Afiliatul nu dezvăluie detalii cu privire la Sursa sa de Trafic, către Advertiser (chiar dacă o astfel de informație ar fi fost adusă la cunoștința 2Performant) Advertiserul, poate, în mod discreționar, să suspende (dezactiveze temporar) sau să interzică (să dezactiveze/să excludă permanent) respectivii Afiliați din Programele sale, fără a fi obligat să plătească orice Comisioane.
 
4.2. Colaborarea dintre Afiliati (Programul de Mentorat)

4.2.1. Orice Afiliat care indeplineste criteriile de eligibilitate mentionate in Sectiunea Mentorship Program din Platforma, poate deveni Mentor, respectiv, Mentee, in urmatoarele conditii:
pentru a deveni Mentor, urmatoarele conditii trebuie indeplinite cumulativ: (i) Afiliatul a solicitat sa devina Mentor, completand, in acest sens, formularul dedicat, din Sectiunea Mentorship Program, din Platforma; si (ii) solicitarea Afiliatului a fost acceptata de 2Performant, urmare a indeplinirii de catre Afiliat a criteriilor de eligibilitate aplicabile;
pentru a deveni Mentee, Afiliatul trebuie sa completeze formularul dedicat, in acest sens, in Sectiunea Mentorship Program, din Platforma.
O lista cu Mentorii si o lista cu Mentee, activi la momentul de referinta, vor fi disponibile in Sectiunea Mentorship Program din Platforma. Orice Mentor, respectiv, Mentee pierde imediat, automat, aceasta calitate, in cazul in care pierde calitatea de Afiliat, de ex. ca urmare a incetarii colaborarii sale cu 2Performant (de ex., nelimitativ, in cazul suspendarii contului sau, de Afiliat). Atat Mentorii cat si Mentee inteleg si sunt de acord ca facilitatea de colaborare in cadrul Programelor de Mentorat este furnizata prin intermediul Platformei, ca parte a serviciilor disponibile in cadrul acesteia.
Pe cale de consecinta, Mentorul se obliga fata de 2Performant sa nu colaboreze, in afara Platformei, cu niciun Mentee, in sensul desfasurarii, in beneficiul Mentee, a unei activitati similare celei de Mentor. Aceasta interdictie este valabila pe toata durata oricarui si fiecarui Sezon din Competitie, in care Mentorul detine, in orice moment, calitatea de Mentor, in Platforma.

4.2.2. Mentorii pot invita orice Mentee sa participe in Programele de Mentorat pe care le gestioneaza, participarea Mentee la respectivele programe fiind conditionata de acceptarea invitatiei de catre Mentee. De asemenea, orice Mentee poate solicita sa participe in Programele de Mentorat derulate de oricare Mentor, participarea Mentee la respectivele programe fiind conditionata de acceptarea solicitarii de catre Mentorul care le gestioneaza.

4.2.3. Termenul fiecarui Program de Mentorat este mentionat in Sectiunea Mentorship Program din Platforma.

4.2.4. Mentorul poate inceta oricand, unilateral, Programul de Mentorat, in legatura cu oricare dintre Mentee, fara a fi obligat sa indice vreun motiv sau sa isi justifice decizia de incetare. Totodata, Programul de Mentorat inceteaza automat, inainte de termen: (i) atat pentru Mentor cat si pentru toti Mentee participanti in Programul de Mentorat, la data la care Mentorul pierde, in orice mod, calitatea de Afiliat; (ii) pentru oricare dintre Mentee participanti in Programul de Mentorat, la data si in cazul in care care respectivul Mentee pierde, in orice mod, calitatea de Afiliat. Detalii privind termenul, derularea si incetarea Programelor de Mentorat sunt mentionate in Platforma, in Sectiunea Mentorship Program.
Pentru clarificare, Mentee nu are dreptul sa inceteze unilateral Programul de Mentorat.

4.2.5. Suplimentar fata de orice alte obligatii si garantii care le revin in calitate de Afiliati, Mentee se obliga, in legatura cu Programele de Mentorship la care participa, sa contribuie cu toate conturile de Afiliat pe care le gestioneaza, in orice moment, in Platforma, pe durata Programului de Mentorat.

4.2.6. In schimbul participarii in Programul de Mentorat, fiecare Mentee va plati Mentorului care gestioneaza programul, precum si 2Performant, un comision (“Comisionul Mentorului”, in cazul comisionului datorat Mentorului si “Comisionul de Mentorat”, in cazul comisionului datorat 2Performant) determinat ca procent din valoarea cumulata a tuturor Comisioanelor Afiliatului avand statutul “de platit” (conform sectiunii 6 de mai jos), generate de Mentee pe intreaga durata a Programului de Mentorat si in sezonul de mentorat ulterior.
Procentele pe baza carora se determina Comisionul Mentorului si, respectiv, Comisionul de Mentorat sunt mentionate in Platforma, in Sectiunea Mentorship Program.
Obligatia de plata a Comisionului de Mentorat si a Comisionului Mentorului ii revine Mentee pe intreaga durata a Programului de Mentorat precum si dupa incetarea acestuia, pe toata durata Sezonului din Competitie, imediat urmator incetarii Programului de Mentorat. Prin exceptie, in cazul in care colaborarea dintre Mentee si Mentor in cadrul unui Program de Mentorat inceteaza in oricare dintre situatiile mentionate in paragraful 4.2.4. de mai sus, obligatia Mentee, de plata a Comisionului de Mentorat si a Comisionului Mentorului, inceteaza la data incetarii Programului de Mentorat.

5. TRACKING

5.1. 2Performant pune la dispoziție, prin Platforma, mijloacele tehnice pentru crearea și gestionarea Programelor de Afiliere de catre Advertiseri.In vederea identificarii Actiunilor finalizate si atribuirii Comisioanelor aferente, 2Performant asigură, prin urmatoarele mecanisme de tracking cumulative, monitorizarea traficului direcționat de Afiliați către Website-urile Advertiserilor, precum și a a Acțiunilor generate de Clienții redirecționați prin Sursele de Trafic ale Afiliaților. Platforma oferă, de asemenea, mijloace tehnice de calcul, facturare, încasare și plată a Comisioanelor.

5.2. Platforma utilizeaza urmatoarele sisteme cumulative de monitorizare (tracking) (colectiv, “Tracking/Monitorizare“):

5.2.1. Codul de trackingMonitorizarea realizată de către 2Performant prin intermediul codului de tracking se bazează pe 2 instrumente principale:

  • (i) Codul de Tracking, care trebuie să fie instalat de către Advertiseri pe paginile lor de “Confirmare Acțiuni” sau paginile de mulțumire (thank you pages), unde trebuie păstrat corect integrat și funcțional pe întreaga durată a colaborării cu 2Performant; și
  • (ii) Cookie-urile, care urmează să fie adăugate în browserele Clienților atunci când aceștia dau click pe orice Instrument de Promovare.
  • Cookie-urile sunt adăugate în browserele Clienților atunci când dau click pe un Instrument de Promovare. Odată redirecționat prin 2Performant, Cookie-urile sunt integrate în browser-ul Clientului, chiar dacă Website-ul Promovat nu este vizitat de Client. Astfel, Cookie-urile sunt utilizate pentru a monitoriza Acțiunile finalizate de Advertiseri cu Clienții direcționați prin intermediul Instrumentelor de Promovare folosite de Afiliații activi în Programele de Afiliere, în timpul fiecărei Perioade de Recurență.

5.2.2. Codul de atribuire si Codul de Generare Cookie
In acest caz, monitorizarea realizata de 2Performant se bazeaza pe urmatoarele instrumente principale:

  • (i) Un Cod de Generare Cookie, care trebuie adaugat de Advertiser pe toate paginile Website-ului sau si trebuie pastrat corect integrat și funcțional pe întreaga durată a colaborării cu 2Performant.
    Atunci cand un User da click pe un Instrument de Promovare publicat de un Afiliat si ajunge pe Website-ul Advertiserului, Codul de Generare Cookie verifică prin 2Performant validitatea acelui Afiliat, condițiile Programului de Afiliere și a relației dintre program și Afiliat și, dacă acestea sunt conforme ToS, confirma Codului de Generare Cookie ca poate fi adaugat un cookie pe browserul Utilizatorului, de pe Website-ul Advertiserului. In cazul in care un User care a dat click pe Instrumentul de Promovare publicat de Afiliat, plasează o comandă în Perioada de Recurenta, Userul ajunge in pagina de finalizare Actiuni a Advertiserului si se activeaza Codul de Atribuire care trimite către 2Performant datele despre Afiliat (din cookie) și despre Actiunea finalizata (valoare comandă, ID de comanda, descriere); si
  • (ii)Un Cod de Atribuire (diferit fata de Codul de Tracking) care trebuie instalat de Advertiser pe pagina de finalizare Actiuni. Advertiserii trebuie să păstreze Codul de Atribuire corect integrat și funcțional pe întreaga durată a colaborării cu 2Performant.

5.3. Descrierea procesului
5.3.1. Odată ce și-a înregistrat Contul in Platformă și înainte de lansarea oricărui Program de Afiliere, Advertiserul:

  • trebuie să integreze/instaleze în paginile de “Confirmare Acțiuni” sau în pagina “de mulțumire”/”thank you pages”) din Website-ul său, Codul de Tracking furnizat de Platforma 2Performant (în secțiunea dedicată detaliilor Programului de Afiliere). Codul de Tracking este proiectat pentru a monitoriza Clienții direcționati de către Afiliați către Website-urile Advertiserilor și pentru a înregistra Acțiunile finalizate de către acești Clienți, în Perioada de Recurență aplicabilă.
    Codul de Tracking furnizează Platformei informații cu privire la prețul Acțiunii efectuate de Client precum și detaliile comenzii (așa cum sunt furnizate/stabilite de către Advertiser). In baza acestor informații Platforma asigură calculul Comisionului Afiliatului.; si
  • trebuie să integreze/instaleze pe toate paginile Website-ului sau, Codul de Generare Cookie furnizat de Platforma 2Performant; si
  • trebuie să integreze/instaleze pe paginile de finalizare Actiuni (“thank you pages”) din Website-ul sau, Codul de Atribuire furnizat de Platforma 2Performant. Codul de Atribuire permite 2Performant să primească informații privind finalizarea Actiunilor de la Afiliati. 2Performant folosește aceste informații pentru a înregistra, valida și raporta finalizarea Actiunilor, în scopul alocarii Comisioanelor.

2Performant are dreptul sa verifice acuratețea integrării/instalarii Codului de Tracking, a Codului de Generare Cookie si, respective, a Codului d Atribuire, pentru fiecare nou Advertiser înregistrat în Platformă și poate efectua verificări periodice pentru a detecta orice inexactitate, cu scopul de a asigura corectitudinea Trackingului Clienților și a Acțiunilor finalizate pe Website-ul Advertiserului

5.3.2. În cazul în care oricare dintre Codul de Tracking, Codul de Atribuire sau Codul de Generare Cookie nu este (corect) instalat sau este eliminat, dezactivat, inactiv sau este în orice alt mod nefuncțional (“Defecțiuni“), 2Performant are dreptul de a suspenda imediat (dezactiva temporar) contul Advertiserului din Platforma, fără nicio formalitate, precum si de a obtine despagubiri de la Advertiser pe toata durata Defectiunilor.

5.3.3. Astfel, suplimentar fata de alte remedii disponibile 2Performant, Advertiserul datoreaza si va plăti 2Performant despagubiri pentru Defecțiuni, pentru toata durata acestora, astfel:

(a) daca Defectiunea/ile privesc doar Codul de Tracking
Durata Defecțiunilor reprezinta intervalul de timp începând cu data la care a fost generat ultimul Comision din Programul de Afiliere respectiv (sau, după caz, data la care a început Programul de Afiliere, în cazul în care nu există Comisioane generate), până la momentul în care Defecțiunile au fost remediate.

  • Despagubirile datorate de Advertiser către 2Performant se calculează, in acest caz, după cum urmează2:în cazul în care de la începutul Programului de Afiliere, până la descoperirea Defectiunii au trecut mai mult de 6 luni, despagubirile datorate de Advertiser se vor calcula pe baza valorii medii a Comisioanelor Acceptate în Programul de Afiliere respectiv, pe parcursul a 3 luni înainte de descoperirea Defecțiunii, pro rata cu Durata Defecțiunii;
  • în cazul în care de la începutul Programului de Afiliere, până când a fost observata Defecțiunea, au trecut mai putin de 6 luni, sau în cazul în care nu a existat niciun Comision generat de Programul de Afiliere respectiv, despagubirile vor fi calculate pe baza valorii medii a Comisioanelor Acceptate in aceeași categorie de Programe derulate prin Platforma (din care face parte si Programul de Afiliere cu privire la care a fost descoperita Defectiunea), pe parcursul a 3 luni înainte de descoperirea Defecțiunii, proporțional cu Durata Defectiunii;
  • în cazul în care de la începutul Programului de afiliere până când a fost descoperita Defecțiunea este mai mică de 6 luni, sau în cazul în care nu au existat Comisioane acceptate în Programul de Afiliere respectiv, iar prin Platformă nu a fost derulat niciun Program din aceeași categorie cu Programul de Afiliere afectat de Defectiune, despagubirile vor fi calculate pe baza valorii medii a Comisioanelor Acceptate de Programele încă active în Platformă, pe parcursul a 3 luni înainte de descoperirea Defecțiunii, proporțional cu Durata Defecțiunii.

Pentru evitarea oricărui dubiu, orice comisioane generate în 2Performant Affiliate Master Account (respectiv, contul utilizat pentru testarea Codului de Tracking) nu se iau în considerare.

2Performant va deduce imediat Despagubirile din Garanția 3 Advertiserului, și le va folosi pentru a plăti Comisioanele Afiliaților aferente întregii Durate a Defecțiunilor, către toți Afiliații participanți în Programul de Afiliere respectiv.

Cuantumul Comisioanelor Afiliaților astfel datorate se va calcula pe baza numărului de clickuri direcționate de către fiecare Afiliat către Website-ul Advertiserului, pe Durata Defecțiunii, înmulțit cu valoarea clickului. Valoarea clickului se stabilește prin împărțirea cuantumului penalităților (așa cum este dedus din Garanția Advertiserului), împărțit la numărul total de clickuri direcționate către Website-ul Advertiserului de către toți Afiliații, pe parcursul întregii Durate a Defecțiunii.

(b) Daca Defectiunea/ile privesc doar Codul de Atribuire si/sau Codul de Generare Cookie (oricare dintre ele)
Valoarea tuturor Comisioanelor datorate de Advertiser in Programul de Afiliere afectat de Defectiune se majoreaza cu 20% si va fi datorata si platita de Advertiser pentru toata durata Defectiunii. In acest caz, durata Defectiunii este cuprinsa intre data inceperii Programului de Afiliere si data la care Advertiserul a instalat, corect si functional, Codul de Atribuire si Codul de Generare Cookie (cumulativ).

(c) Daca Defectiunea/ile priveste/sc atat Codul de Tracking cat si oricare dintre Codul de Atribuire si Codul de Generare Cookie
Advertiserul va datora si va plati 2Performant, cumulativ, despagubirile mentionate punctul a) la care se adauga cele mentionate la punctul b) de mai sus.

5.4. Platforma generează coduri unice pentru Instrumentele de Promovare, care vor fi afișate de Afiliați pentru fiecare Instrument de Promovare utilizat, asigurându-se astfel un Tracking corespunzător al Acțiunilor finalizate de Clienții care au fost direcționați de către Afiliații din cadrul fiecărui Program de Afiliere.

5.5. Statisticile disponibile in Contul Userului
Informațiile colectate cu privire la traficul online (fie direcționate sau primite și Acțiunile finalizate) sunt puse la dispoziție de către Platformă, atât în detaliu (una câte una, în cazul Acțiunilor), precum și în formă agregată, în Secțiunea de statistici. Statisticile 2Performant sunt întotdeauna disponibile Utilizatorului, în Contul său, unde acesta poate verifica oricând numărul de Clickuri direcționate/primite, Instrumentele de Promovare care au fost utilizate, precum și Comisioanele generate și statusul lor. Aceste statistici sunt generate automat de Platformă.

5.6. Business League
5.6.1. Informațiile din Business League sunt vizibile tuturor Utilizatorilor Platformei. Pentru Advertiseri, se afișează următoarele informații în Business League: rata de conversie, earning per clicks (EPC), rata de aprobare a comisioanelor, timpul de plata, numărul de Click-uri și de Vanzari generate în cadrul competiției, precum și numărul de Afiliați care trimit Trafic și numărul de Afiliați care generează Vânzări pentru fiecare Advertiser.

5.6.2. Pentru Afiliati sunt afișate în secțiunea Business League următoarele informații: rata de conversie, average order value (AOV), numărul de Advertiseri catre care Afiliatul trimite trafic, numărul de Advertiseri pentru care Afiliatul genereaza Vanzari.

5.6.3 Atat pentru Afiliati cat și pentru Advertiseri, în secțiunea Business League este afișat și calculat automat un Indicator de Performanță. Indicatorul de Performanță este rezultatul unui sistem de rating de la 1 la 5. Acest rating este calculat în funcție de o serie de indicatori disponibili în Platforma și este folosit ca o referinta a performanței fiecărui Afiliat si Advertiser în raport cu ceilalți Useri ai Platformei.

5.7. 2Performant are întotdeauna dreptul de a utiliza astfel de date (precum cele mentionate in paragrafele 5.6. “Statisticile disponibile in Contul Userului” si 5.5. „Business League de mai sus), fie integral, fie parțial, în formă anonimizată și/sau agregată, în scopuri de marketing sau statistice.

5.8. Pentru evitarea oricărui dubiu, numai Trackingul realizat de 2Performant este relevant pentru identificarea Acțiunilor finalizate și calculul Comisioanelor datorate, acumulate.

5.9. 2Performant folosește doar modelul de atribuire „Ultimul Click”/”Last Click” – ceea ce înseamnă că fiecare Cookie plasat printr-un click al unui Client pe un Instrument de Promovare prevalează asupra oricăror posibile Cookie-uri anterioare plasate prin intermediul altor Surse de Trafic – astfel încât ultimul Afiliat care a redirecționat Clientul înainte de o anumită Acțiune (în timpul Perioadei de Recurență) are dreptul să câștige Comisionul Afiliatului respectiv.

5.10. Pentru ca un Afiliat sa aibă dreptul de a utiliza un Instrument de Promovare el trebuie să participe la Programul de Afiliere respectiv. Instrumentele de Promovare plasate de către Afiliații care nu (mai) sunt activi în Programul de Afiliere – fie ca urmare a suspendării (temporare) a Conturilor lor, fie din cauza refuzului Advertiserului de a accepta participarea respectivilor Afiliați la Programele lor, fie ca urmare a încetarii acestor ToS etc. – nu redirecționează clickuri către Website-urile Advertiserilor și nu adaugă Cookie-uri. În acest caz, indiferent dacă Clienții realizează orice Acțiuni pe Website-ul Advertiserului, Platforma nu le înregistrează în scopul Comisioanelor și nici 2Performant nici Advertiserii nu au obligația de a plăti orice Comisioane.

5.11. Cookie-urile sunt folosite pe scară largă de serviciile online, pentru a îmbunătăți și personaliza experiența de navigare a Clienților și pentru a asigura o promovare mai bună. Cu toate acestea, dacă un Client dezactivează Cookie-urile într-un browser, acesta va fi în afara zonei de Tracking a Platformei 2Performant, iar Acțiunile nu vor putea fi Monitorizate și înregistrate în cadrul Platformei, 2Performant fiind eliberat de orice răspundere în legătură cu aceasta, atât de către Advertiseri cât și de către Afiliați.

6.COMISIOANE

Când un Client efectuează o Acțiune pe Website-ul Advertiserului, o notificare va fi emisă electronic de către Platformă și va fi trimisă către Afiliatul care a generat o astfel de Acțiune, precum și către respectivul Advertiser; aceștia vor fi, de asemenea, informați prin email cu privire la valoarea Comisionului generat.
Procedura prezentată mai jos cu privire la aprobarea, modificarea sau respingerea Comisioanelor se aplică în mod corespunzător.
Sub rezerva îndeplinirii următoarelor condiții cumulative, 2Performant și Afiliatul au dreptul să fie remunerați de către Advertiser, conform acestor ToS:
  • o Acțiune este finalizată de către Client pe Website-ul Advertiserului;
  • Advertiserul a încasat, integral, prețul pentru respectiva Vânzare, în cazul în care Acțiunea constă într-o Vânzare sau, după caz, Advertiserul a primit confirmarea de finalizare a Acțiunii, în cazul în care Acțiunea constă într-un Lead;
  • Nu există erori identificate de către Advertiser în legătură cu Acțiunea în cauză și niciun Produs (implicat în respectiva Vânzare, dacă este cazul) nu a fost returnat Advertiserului și nu există niciun articol dublat și nicio rambursare de preț făcută Clientului;
  • Afiliatul a respectat integral termenii Programului de Afiliere respectiv (inclusiv interdicția de a utiliza metode frauduloase sau de Trafic Artificial).

În cazul Acțiunilor finalizate a căror valoare a fost modificată ulterior (indiferent de motiv, de exemplu, stocuri insuficiente de Produse, Produse returnate etc), Comisionul Afiliatului respectiv va fi proporțional modificat, în mod corespunzător.

Orice Comision al Afiliatului se poate încadra în următoarele categorii:
  • În așteptare: este primul status pe care îl poate avea orice Comision generat. Atunci când un Comision al Afiliatului are statusul „În așteptare”, aceasta înseamnă că o Acțiune a fost finalizată conform acestor ToS iar Advertiserul verifică îndeplinirea cumulativă a condițiilor stabilite mai sus;
  • Respins: Comisionul nu este eligibil pentru plată, nu este datorat și nu va fi plătit de către Advertiser. Un Comision poate fi respins dacă oricare dintre condițiile de mai sus nu este îndeplinită;
  • Aprobat5: statusul existent în cazul îndeplinirii tuturor condițiilor cumulative de mai sus, din această Secțiune 6, sau dacă Termenul de Aprobare a expirat iar Comisionul nu a fost respins de către Advertiser; în cazul în care Termenul de Aprobare nu este respectat de către Advertiser, Comisioanele sunt aprobate automat de Platforma, și sunt deduse și plătite din Garanția Advertiserului;
  • De plătit: Comisionul este eligibil pentru plata către Afiliat, fie în mod automat, după ce a fost aprobat într-un Program de Afiliere pre-plătit sau, după ce a fost plătit de către Advertiser, intr- un Program de Afiliere post-plătit; Comisionul este eligibil pentru plată și va fi plătit pe baza cererii Afiliatului, conform acestor ToS;
Cu excepția cazului în care se prevede, expres, altfel in prezentul, o dată ce a fost Aprobat, un Comision nu poate fi diminuat, Respins sau, in orice alt mod, modificat de către Advertiser.
Comisioanele se calculează ca procent din valoarea Vânzărilor generate pentru Advertiser sau ca sumă fixă, pentru Leaduri sau Vânzări, conform acestor ToS. Acest procent se aplică la valoarea netă (fără TVA sau alte taxe) și finală (după aplicarea tuturor reducerilor oferite de Advertiser peste lista de prețuri) a Produselor cumpărate de Clienții direcționati. Taxele de transport aplicate pentru livrarea Produselor achiziționate de către Clienți pe Website-urile Advertiserilor nu sunt generatoare de Comisioane.

 

Advertiserii pot: (i) reduce Comisioanele aplicabile unui anumit Program, cu condiția notificării, în prealabil, a tuturor Afiliaților care participă în acest Program de Afiliere; o notificare prealabilă, cu un termen de preaviz egal cu Perioada de Recurență aplicabilă, dar nu mai mult de 30 de zile, va fi trimisă în acest sens; sau (ii) să majoreze Comisionul. În toate situațiile, Platforma notifică prin email toți Afiliații care sunt activi în Programul de Afiliere respectiv.
Condiții particulare (de exemplu Comisioane preferențiale, fie mai mari sau mai mici decât standardul aplicabil pentru Programul de Afiliere respectiv, precum și Perioade de Recurență diferite) pot fi oferite Afiliaților.
Orice Advertiser poate acorda bonusuri Afiliaților, în orice cuantum consideră oportun. Bonusurile sunt Aprobate automat și sunt plătite imediat, din soldul disponibil al Garanției Advertiserului, în contul de Comisioane ale Afiliatului, având statusul de Plătit.
Comisioanele Aprobate4 ale Afiliaților se prescriu în termen trei (3) ani de la data la care fiecare astfel de Comision a fost transferat în contul Afiliatului. În cazul în care termenul de 3 ani expiră fără ca 2Performant să fi primit vreo cerere de plată din partea Afiliatului îndreptățit, 2Performant nu are nici obligația de a plăti Afiliaților Comisioanele astfel acumulate, și nici obligația de a le rambursa Advertiserului.

7. PLĂȚI

7.1. Advertiseri

Singurul model de plată disponibil în Platformă este pre-plătit6, conform modelului „cost pe acțiune” (CPA).
Advertiserii vor decide cu privire la cuantumul Comisioanelor aplicabile fiecărui si oricărui Program de Afiliere pe care îl derulează și le vor afișa în cadrul Platformei. 2Performant va aloca, în mod transparent, Comisioanele Afiliaților și Comisioanele 2Performant (din Comisioanele menționate anterior), în conformitate cu acești ToS.
La înregistrarea Contului său în Platformă, fiecare Advertiser (i) selectează un Pachet de Servicii, (ii) selecteaza tipurile de Surse de Trafic pe care doreste sa le foloseasca Afiliatii pentru Promovare (iii) și plateste Avansul 7. Niciun Program de Afiliere nu poate fi inițiat în Platformă
inainte de plata integrala a Avansului de catre Advertiser.
Avansul este plătită în avans și însumează de 5 ori valoarea Abonamentului Lunar care corespunde Pachetului de Servicii ales de Advertiser, dar, în orice caz, nu poate fi mai puțin de 99 Euro. Advertiserul se obliga ca, pe toata durata colaborarii sale in Platforma, sa mentina Balanta Avansului pozitiva, unde Balanta Avansului inseamna diferenta dintre valoarea Avansului din contul Advertiserului, la un moment dat, si valoarea cumulata a tuturor sumelor datorate de Advertiser conform ToS, la momentul de referinta (inclusiv dar nelimitat la Comisioane generate, Bonusuri, Abonamente, etc), Advertiserul fiind obligat sa alimenteze contul de Avans ori de cate ori este necesar.
Un email de confirmare, specificând Pachetul de Servicii selectat, precum și Abonamentul Lunar corespunzător va fi transmis Advertiserului, imediat după înregistrarea corespunzatoare a Contului său în Platformă.
Abonamentul Lunar corespunzător fiecărui Pachet de Servicii (conform Anexa 1 – www.2performant.com/pricing), Comisioanele și, după caz, penalitățile și/sau oricare si toate sumele ce pot fi datorate de Advertiser, conform acestor ToS, vor fi deduse si plătite din Avans, valoarea acestuia diminuandu-se in mod corespunzator.
Advertiserii trebuie să păstreze întotdeauna Balanta Avansului în cuantum pozitiva unde Balanta Avansului inseamna diferenta dintre valoarea Avansului din contul Advertiserului, la un moment dat, si valoarea cumulata a tuturor sumelor datorate de Advertiser conform ToS, la momentul de referinta (inclusiv dar nelimitat la Comisioane generate, Bonusuri, Abonamente, etc) Advertiserul fiind obligat sa alimenteze imediat contul de Avans ori de cate ori este necesar pentru a il mentine pozitiv.
2Performant va semnala Advertiserului, prin trimiterea de notificări pe parcursul urmatoarelor 14 zile de la data data la care Balanta Avansului devine 0 sau mai mica. In cazul in care, pana la expirarea termenului de 14 zile de mai sus, Advertiserul nu alimenteaza contul Avansului conform paragrafului 7, atunci, in urmatoarele 5 zile de la expirarea termenului de 14 zile, 2Performant va notifica atât Advertiserul cât și Afiliații înscriși în Programul sau de Afiliere, in legatura cu faptul ca Balanta Avansului Advertiserului este 0 sau negativa.

În cazul în care Advertiserul nu alimenteaza contul Avansului pana cel tarziu la data expirarii termenului de 5 zile mentionat in paragraful 8 de mai sus, 2Performant are dreptul (nu si obligatia) să suspende (să dezactiveze temporar) Programul de Afiliere din Platformă, acesta intrand in Budget Lock – ceea ce înseamnă că:

  • Niciun Instrument de Promovare nu va transmite trafic către Website-ul Advertiserului.
  • Se vor înregistra Comisioane6 atât timp cât acțiunile au loc în Perioada de Recurență, iar, daca este cazul, nu a trecut inca o Perioada de Recurenta de cand Advertiserul a solicitat închiderea Programului de Afiliere cu preaviz
2Performant va re-activa Programul de Afiliere numai după ce Avansul a fost completat cu suma necesară astfel incat Balanta Avansului sa fie mai mare decat 0. Advertiserii pot credita contul de Avans din Platformă, fie manual, fie prin setarea de plăți automate (în acest ultim caz, valoarea sumelor cu care va fi creditat Avansul precum și pragul Avansului trebuie să fie, de asemenea, stabilite de către Advertiser).
Advertiserii pot opta pentru modificarea (majorarea/reducerea) Pachetului lor de Servicii corespunzător oricăruia dintre Pachetele de Servicii disponibile, la acel moment, în cadrul Platformei, conform Anexa 1 – www.2performant.com/pricing. Modificarea Pachetului de Servicii se va face în mod automat, în cel mult 24 de ore de la solicitarea Advertiserului, în orice caz, cu condiția plății tuturor sumelor datorate de către Advertiser, conform acestor ToS.
Un email de confirmare indicând noul Pachet de Servicii, precum și Abonamentul Lunar corespunzător va fi transmis de 2Performant, Advertiserului, înainte ca noul Pachet de Servicii să intre în vigoare.
Abonamentul Lunar pentru luna în curs se calculează proporțional după cum urmează: (i) Abonamentul Lunar corespunzator Pachetului de Servicii anterior, se va plăti pro rata cu numărul de zile din luna corespunzătoare, până la momentul când Pachetul de Servicii a fost modificat (majorat/redus); și (ii) Abonamentul Lunar corespunzător noului Pachet de Servicii se va plăti proporțional cu numărul de zile rămase din luna respectivă, începând cu data schimbării Pachetului de Servicii.
În cazul în care Pachetul de Servicii este modificat, Advertiserul trebuie să se asigure că se încadrează în noile limite aplicabile privind Afiliații, click-uri, bannere etc., disponibile în cadrul noului Pachet. Odată ce o Acțiune este finalizată de către un Client, Comisionul corespunzător, datorat, va deveni în mod automat „indisponibil” și, în consecință, dedus din soldul Avansul Advertiserului. În cazul în care Comisionul este:
  • Aprobat (conform acestor ToS), Comisionul Afiliatului devine imediat de Plătit (cu excepția cazurilor contractelor post-paid);
  • Respins de către Advertiser în Termenul de Aprobare, respectivul Comision va fi rambursat în contul de Avans al Advertiserului.

7.2. Facturare

Odată ce Advertiserul plătește Avansul precum și ori de câte ori efectuează orice plăți către 2Performant, în baza acestor ToS, 2Performant va emite factura corespunzătoare.
Facturile vor fi trimise Advertiserilor în format electronic, prin email, la adresa indicată în Contul Advertiserului. Facturile vor fi disponibile pentru descărcare din Platforma, în „Secțiunea Facturare”.

 

În cazul în care Advertiserul este înregistrat în scopuri de TVA într-un stat membru al Uniunii Europene, este înregistrat în Sistemul VIES și furnizează 2Performant numărul de înregistrare TVA, corect, sumele facturate nu vor fi purtătoare de TVA. În cazul în care Advertiserul este înregistrat în oricare dintre țările Uniunii Europene, însă nu este înregistrat în VIES, facturile emise de 2Performant vor fi purtătoare de TVA, în cuantumul aplicabil în țara în care Advertiserul este înregistrat.
Plata Avansului precum și orice alte plăți datorate de Advertiseri către 2Performant sunt considerate ca fiind valabil realizate atunci când sunt integral încasate de 2Performant.
La încetarea acestor ToS în ceea ce privește un Advertiser, 2Performant va returna toate sumele rămase disponibile în Contul respectivului Advertiser, după procesarea tuturor Comisioanelor datorate potrivit acestor ToS și cu condiția să nu existe penalități, datorii sau pretenții împotriva Advertiserului.

7.3. Afiliați

7.3.1. Comisioanele Afiliaților având statusul Aprobat vor fi plătite Afiliatului în termen de 7 zile de la primirea cererii de plată valabile, cu indeplinirea urmatoarelor conditii cumulative:Valoarea Comisioanelor Afiliaților cu statusul Aprobat atinge pragul minim, de 25 Euro sau 100 RON8
 RON  (“Pragul Minim”),  fara a lua in calcul bonusurile acordate de 2Performant; si

  • Profilul de plată al Afiliatului din Contul său inregistrat in Platforma este completat integral și corect; și 
  • Afiliatul re-confirma acordul său cu privire la ToS în vigoare la acel moment, bifând butonul Submit din Platformă; si 
  • Afiliatul a formulat o solicitare de plata privindComisioanele Afiliatului ; si
  • Numai in cazul afiliatilor persoane juridice – Afiliatul a incarcat in Platforma factura fiscala pentru Comisioanele solicitate (“Factura Afiliatului”).

Indiferent de orice prevederi contrare, în cazul în care Pragul Minim nu a fost atins, sumele vor rămâne în contul Comisioanelor Afiliatului cu statusul Aprobat până când se atinge Pragul Minim si Afiliatul formuleaza o cerere de plata. Nicio suma de bani nu va fi datorata de 2performant si nu va putea fi solicitata de Afiliat în legătură cu suma Comisioanelor Afiliatului care nu au fost încă plătite Afiliatului.

7.3.2. Odată primită o cerere de plată, validă, de la un Afiliat, 2Performant va emite si va transmite Afiliatului o factura fiscala in valoare de 2 EURO la care se aplica TVA in cuantumul prevazut de lege, suma reprezentand costuri operationale in legatura cu retragerea de catre Afiliat a Comisioanelor (“Factura 2Performant”). Factura 2Performant va fi detaliata în lei, pentru persoanelor fizice si juridice din România, suma fiind convertita în lei (RON), la cursul de schimb al Băncii Centrale Europene, sau la un curs de schimb al oricărei Bănci Naționale sau la un curs de schimb stabilit de către 2Performant, bazat pe un curs național oficial, disponibil tuturor Utilizatorilor și publicat în Platformă. 

Prin semnarea ToS, Afiliatul isi exprima acordul expres si explicit pentru compensarea obligatiilor sale de plata a sumelor reflectate in Facturile 2Performant, cu obligatia 2Performant de plata a Comisioanelor Afiliatului. Astfel, 2Performant va plati Afiliatului valoarea Comisioanelor Afiliatului (pentru care sunt indeplinite conditiile de plata) diminuata cu valoarea Facturii 2Performant, fara a fi necesar niciun alt acord sau formalitate in afara celor prevazute in prezentul ToS. 

7.3.3. Factura 2Performant va fi insotita de o notificare ce va fi emisă electronic de către Platformă și trimisă Afiliatului, care va fi informat, de asemenea, prin email.Notificarea va include informații cu privire la (i) suma exactă ce trebuie plătită Afililatului persoana fizica, după retinerea la sursa a tuturor impozitele datorate potrivit legii si dupa compensarea cu valoarea Facturii 2Performant si, respectiv, (ii) suma exacta ce trebuie platita Afiliatului persoana juridica dupa stingerea obligatiei de plata a Facturii 2Performant, prin compensare. Aceeași procedură de notificare se aplică în cazul în care plata solicitată este, efectiv, realizată. 

Cu titlu exemplificativ: 

  • (a) in cazul Afiliaților persoane fizice straine, care nu furnizeaza 2Performant certificat de rezidenta fiscala valid, 2Performant va reține din cuantumul Comisioanelor Afiliaților datorate, impozitul pe nerezidenti, in valoare de 16% (așa cum valoarea acestuia ar putea fi modificată prin legislația aplicabilă).
  • (b) Afiliații persoane juridice care nu au reședința în România rămân integral și în mod exclusiv răspunzători pentru oricare și toate taxele și/sau impozitele aplicabile în conformitate cu legislația in vigoare, cu privire la veniturile primite sau acumulate în baza acestor ToS. Retinerile se vor face de catre 2Performant in baza Conventiilor de evitare a dublei impuneri sau a Codului Fiscal, dupa caz; 
  • (c) În cazul Afiliaților români, se pot aplica cerințe suplimentare, în conformitate cu legislația aplicabilă. Cat priveste Afiliații persoane juridice romane, Comisioanele datorate se plătesc fără nici o deducere în ceea ce privește impozitele, pe baza facturilor emise, în prealabil, de Afiliat (purtătoare sau nu de TVA, în funcție de legislația locală aplicabilă) și încărcate în Platforma, astfel cum valoarea acestora rezulta dupa compensarea cu Factura 2Performant.

Pentru clarificare, informatiile mentionate in paragrafele (i)-(iii) de mai sus, privind retinerea la sursa, sunt cu titlu orientativ, fiind subordonate dispozitiilor legale aplicabile la momentul de referinta, acestea din urma prevaland.   

7.3.4. Suma cuvenita Afiliatului, diminuată cu taxele si spezele aferente transferului (de ex. taxe si speze bancare în legătură cu transferul bancar și metoda de plată și/sau de servicii de plată) va fi plătita în contul său bancar specificat în profilul de plată din Contul de Afiliat. La libera sa alegere, 2Performant poate suporta, integral, parțial, orice cheltuieli aferente plăților datorate Afiliaților în timpul unor campanii de marketing sau de promovare.

7.3.5. 2Performant, la libera sa alegere, poate efectua campanii de marketing, poate oferi bonusuri sau vouchere atât pentru Afiliați, cât și pentru Advertiseri. Oricare și toate plățile efectuate în cadrul acestor ToS vor fi menționate în € (euro), cu detaliere în lei, pentru Programele de Afiliere din România. Orice alte monede utilizate în legătură cu Acțiuni sau alte operațiuni (inclusiv Comisioanele corespunzătoare) vor fi convertite în € (euro), la cursul de schimb al Băncii Centrale Europene, sau la un curs de schimb al oricărei Bănci Naționale sau la un curs de schimb stabilit de către 2Performant, bazat pe un curs național oficial, disponibil tuturor Utilizatorilor și publicat în Platformă.

2Performant poate alege în mod liber să utilizeze orice serviciu de plăți pentru a facilita plățile între participanții la Platforma.

8.OBLIGAȚII / GARANȚII / DESPĂGUBIRI

8.1. Oricare și toți Utilizatorii se angajează, declară și își garantează reciproc, precum și către 2Performant că:

  • informațiile furnizate către 2Performant, precum și de/către Utilizatori, reciproc, (incluzând, dar fără a se limita la cele privind identitatea, datele personale și website-uri) sunt, și vor continua să fie, în mod permanent, pe toată durata colaborării sale cu 2Performant și din toate punctele de vedere, exacte, complete și reflectând realitatea; și
  • vor păstra confidențialitatea tuturor informațiilor de afaceri, privind societatea sau privind knowhow-ul celorlalte părți la acești ToS, care le sunt accesibile în legătură cu acești ToS și care au fost indicate ca fiind confidențiale sau care pot fi recunoscute, în alte circumstanțe, ca secrete de afaceri sau secrete ale companiei, chiar și după încetarea ToS. În caz de dubiu, toate informațiile trebuie să fie considerate confidențiale; și
  • se vor conforma și vor respecta, în toate privințele, oricare și toate legile și reglementările aplicabile (inclusiv cele referitoare la efectuarea de publicitate, publicitate nesolicitată “SPAM“, așa cum este prevazut de Legea nr. 365 (r1) / 2002 privind comerțul electronic, din România, care transpune Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2000/31 / CE); în special, în conformitate cu legile în vigoare, consimțământul oricărui destinatar va fi obținut de către Afiliat înainte de trimiterea oricăror emailuri care conțin sau se referă la Instrumente de Promovare; la cererea prealabilă a 2Performant, Afiliatul trebuie să prezinte dovezi scrise către 2Performant, privind consimțământul acestor destinatari. Afiliații sunt pe deplin responsabili pentru toate acțiunile, inclusiv pentru lipsa acestora, care rezultă din sau au legatură, în orice fel, cu încălcarea oricărei legi (inclusiv, dar fără a se limita la „SPAM”), sau care pot provoca orice prejudiciu; și
  • dețin în mod corespunzător (și vor continua sa dețină în mod permanent, pe parcursul întregii lor colaborări cu 2Performant), toate drepturile de proprietate și, după caz, drepturile de proprietate intelectuală (inclusiv, dar fără a se limita la drepturile de autor, licențe, drepturi de utilizare etc.) asupra website-urilor lor, asupra Surselor de Trafic precum și pentru orice fel de informații, texte, imagini, sunete, produse și alte elemente folosite în timpul colaborării lor cu 2Performant, care sunt sau pot fi protejate prin drepturi de autor și/sau alte drepturi de proprietate intelectuală, și niciun drept al unor terțe părți (de exemplu, drepturi de autor, mărci comerciale) nu este încălcat; și
  • nu vor defăima sau, în orice fel, calomnia, pe ceilalți Utilizatori sau pe 2Performant, în niciun fel, și se vor abține de la orice acte și/sau fapte care pot fi in contradicție, împotriva, care pot dăuna sau care, în orice mod, au un impact negativ asupra Platformei, securității, operării sau funcționalităților și/sau drepturilor și/sau intereselor 2Performant.

 

8.2. Oricare și toți Afiliații se angajează, declară și garantează 2Performant și Advertiserilor că:

  • nu vor genera, permite, determina sau, în orice fel, contribui la generarea de Trafic Artificial în legatură cu activitatea lor în cadrul Platformei și/sau colaborarea cu 2Performant. În scopul acestor ToS, Traficul Artificial include: (i) obtinerea oricăror Vânzări, Leaduri sau Comisioane altfel decât în strictă conformitate cu legislația aplicabilă și acești ToS; (ii) folosirea în mod abuziv a oricăror Instrumente de Promovare sau altor funcții disponibile în cadrul Platformei, sau folosirea oricăreia dintre ele în alt mod decât în strictă conformitate cu acești ToS (de exemplu injectarea de cookie, prefacerea sau falsificarea oricăror Vânzări, de exemplu, prin introducerea de date false ale unor terțe părți sau fără autorizație, folosind Instrumentele de Promovare, care permit urmărirea, deși acesta nu este afișat, pop-up, pop-under etc); și
  • vor comunica tuturor vizitatorilor website-urilor sale, unde sunt încorporate sau plasate Surse de Trafic, Instrumente de Promovare sau Spațiu Publicitar, că aceștia sunt Monitorizați prin intermediul Cookie-urilor și se vor conforma și vor respecta toate legile și reglementările aplicabile în legătură cu aceasta (inclusiv Directivele Directivele Parlamentului European și ale Consiliului 2009/136/CE, 2002/22/CE și 2002/58/CE,astfel cum sunt transpuse în legislația românească prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2012 și Legea nr. 506/2004, modificate).
  • să nu liciteze prin Google AdWords sau prin orice altă platformă de search advertising pe cuvinte cheie constând în brandurile Advertiserilor (sau derivații ale acestora) sau în numele domeniilor site-urilor acestora (sau derivaîii ale acestora).

 

8.3.Oricare și toți Advertiserii se angajează, declară și garantează către 2Performant și Afiliaților că:

  • dețin (și vor continua sa dețină, în mod permanent, pe parcursul întregii lor colaborări cu 2Performant) toate autorizațiile, aprobările și avizele cerute de lege pentru a își desfășura activitatea (inclusiv activitatea de comerț electronic derulată prin Website-urile lor înregistrate în Platformă), dețin (și vor continua sa dețină în mod permanent, pe parcursul întregii lor colaborări cu 2Performant), depline drepturi de a furniza și de a vinde Produsele lor, și nici Afiliații, nici 2Performant nu pot fi trași la răspundere în legătură cu acestea; confirmă și exonerează în mod expres 2Performant și Afiliații de orice responsabilitate în ceea ce privește sau în legătură cu orice Produse; și
  • sunt pe deplin răspunzători pentru Instrumentele de Promovare disponibile în Platformă. 2Performant nu poate fi tras la răspundere în legătură cu aceasta și, în special, 2Performant nu este obligat și nu poate fi considerat responsabil pentru revizuirea, verificarea, garantarea sau asumarea oricărei responsabilități pentru corectitudinea, exactitatea, caracterul complet, conformitatea cu legislația aplicabilă sau compatibilitatea Instrumentelor de Promovare ale Advertiserului, cu modelul de business al Afiliatului. Advertiserii vor păstra Instrumentele de Promovare actualizate pe parcursul întregii lor colaborări cu 2Performant; și
  • au luat la cunoștință și sunt de acord ca 2Performant să colecteze și să plătească impozitele și taxele, pentru orice Vânzare finalizată, în cazul în care este obligată prin lege să facă acest lucru. În cazul în care 2Performant nu colectează și nu plătește respectivele taxe și impozite (în cazul în care îi revine aceasta obligatie, potrivit legii), Advertiserul poate avea obligația legală de a plăti astfel de taxe, și în cazul în care apare o astfel de obligație, Advertiserul va fi singurul responsabil pentru plata la timp a acestor taxe si impozite și a oricaror dobânzi sau penalități; și
  • vor păstra Codul de Tracking, Codul de Generare Cookie si Codul de Atribuire instalate în mod corespunzător pe parcursul întregii lor colaborări cu 2Performant; și
  • vor furniza motive întemeiate și detaliate către 2Performant, atunci când Resping Comisioane (întotdeauna în strictă conformitate cu aceste ToS); și
  • nu vor promova propriile Website-uri prin intermediul link-urilor Afiliaților lor, cu scopul suprascrierii cookie-urile Clientilor; și
  • vor putea majora Termenul de Aprobare numai după notificarea prealabilă a Afiliaților cu un preaviz egal cu Perioada de Recurență, dar nu mai mult de 30 de zile în avans; și
  • pe întreaga durată a prezentului contract și pentru o perioadă suplimentară de un an după încetarea colaborării sale cu 2Performant, Advertiserul – fie direct, fie indirect – nu va intra în orice raport contractual cu oricare dintre Afiliații care au participat la Programele de Afiliere derulate în Platformă. În cazul încălcării obligației menționate anterior, Advertiserul trebuie să plătească o penalitate contractuală minimă catre 2Performant, egală cu 1.000 €, pentru fiecare astfel de încălcare, fără a aduce atingere oricăror alte remedii disponibile 2Performant.

 

9. DREPTUL DE UTILIZARE A PLATFORMEI

Sub rezerva termenilor și condițiilor acestor ToS, 2Performant acordă Utilizatorilor, în timpul colaborării lor cu 2Performant in baza acestor ToS, un drept (și licență) neexclusiv, netransferabil, ne-sub-licentiabil și revocabil de a utiliza aplicațiile și datele puse la dispoziție prin intermediul Platformei, de către 2Performant. Pentru evitarea oricăror dubii, niciun fel de alte drepturi nu sunt acodate Utilizatorului, acesta din urma nefiind, în special, autorizat să:
  • transfere sau să pună respectivele aplicații sau date, parțial sau în totalitate, la dispoziția unor terțe părți și nici să faciliteze accesul la acestea,
  • să modifice sau să altereze în orice mod respectivele aplicații sau date, parțial sau în totalitate,
  • să utilizeze respectivele aplicații sau date pentru a crea propria bază de date și/sau a unui serviciu de informații.
Pentru evitarea oricărui dubiu, 2Performant este si va rămâne singurul proprietar al tuturor drepturilor, titlurilor și intereselor cu privire la și în legatură cu Platforma (inclusiv, dar fără a se limita la, toate drepturile de proprietate intelectuală).
Prin înregistrarea sa valabilă în Platformă și acceptarea acestor ToS, pe durata acestora, Advertiserul acordă 2Performant dreptul neexclusiv, transferabil, irevocabil și la nivel mondial de a utiliza și transfera (Afiliaților) Instrumentele de Promovare puse la dispoziție de Advertiser, în special pentru a permite Afiliaților să le afișeze pe Sursele lor de Trafic.
In cazul oricaror discrepante intre prevederile acestui ToS (inclusiv cele referitoare la tipurile de Surse de Trafic acceptate, astfel cum sunt mentionate in contul Advertiserului, din Platforma, in categoriile “YES” si “MAYBE”) si prevederile sau regulile aplicabile Programelor de Afiliere, prevederile ToS vor prevala.

 

10. PROTECȚIA DATELOR

În calitate de proprietar și operator al Platformei, 2Performant se angajează să respecte toate legile relevante ale UE și ale statelor membre UE cu privire la datele cu caracter personal și protecția „drepturilor și libertăților” persoanelor ale căror informații 2Performant le colectează și procesează în conformitate cu Regulamentul General privind Protecția Datelor (UE) 2016/679 („RGPD”). RGPD consolidează protecția dreptului persoanei cu privire la protecția datelor cu caracter personal, reflectând natura dreptului de protecție a datelor ca un drept fundamental pentru Uniunea Europeană și va intra în vigoare la data de 25 mai 2018. Orice procesare a datelor personale va fi în conformitate cu principiile de protecție a datelor prevăzute la articolul 5 din RGPD, iar politicile interne ale 2Performant şi ale Platformei sunt concepute astfel încât să asigure respectarea acestor principii.

Citiți cu atenție această Politică de Confidențialitate. Verificați-o periodic, deoarece poate suferi modificări, revizuiri sau reformulări. Dacă nu sunteți de acord cu aceasta, vă rugăm să încetați să utilizați Platforma și serviciile asociate și să nu mai furnizați către noi date cu caracter personal.

Puteți găsi Politica de Confidențialitate 2Performant la adresa https://ro.2performant.com/confidentialitate/

 

11. CONFIDENȚIALITATE

Utilizatorii trebuie să păstreze – pe toata durata ToS precum si 2 ani dupa incetarea acestuia – confidențialitatea tuturor informațiilor și cunoștințelor de afaceri ale celorlalte părți la acești ToS, la care au acces in baza sau în legătură cu ToS și care au fost indicate ca fiind confidențiale sau care, in mod rezonabil, pot fi considerate informatii confidentiale sau secrete de afaceri. În caz de dubiu, toate informațiile trebuie să fie considerate confidențiale.

Utilizatorii sunt de acord si confirma in mod explicit ca 2Performant poate realiza statistici sau rezumate referitoare la utilizarea serviciului disponibil in Platforma și, in acest scop, poate utiliza orice informații generale cu privire la Utilizatori în scopuri de marketing și publicitate (de ex. pentru imbunatatirea serviciului), în măsura în care astfel de informații nu includ informatii confidentiale sau knowhow-ul Utilizatorilor. Utilizatorii sunt de acord si confirma in mod explicit ca informatii precum numarul de click-uri si/sau de Actiuni realizate, earnings per Click (EPC), numarul de Afiliati care trimit Trafic, numarul de Afiliati care genereaza Vanzari pentru fiecare Advertiser nu sunt informatii confidentiale sau know-how al Advertiserilor sau al Afiliatilor si, prin urmare, pot fi afisate in Platforma si nu intra sub incidenta niciunor restrictii privind confidentialitatea prevazute in acest paragraf sau in alta parte.

12. DURATĂ ȘI ÎNCETARE

Acești ToS vor intra în vigoare, în ceea ce privește raportul cu orice Utilizator, la Data Semnării relevant în raport cu respectivul Utilizator, și va rămâne în vigoare până la încetare, potrivit prezentei Secțiuni.
Durata inițială a acestor ToS este de douăsprezece luni. Durata acestor ToS va fi prelungită automat cu perioade successive de câte douăsprezece luni (“Durată ToS“), cu excepția cazului în care oricare dintre părți notifică în mod expres celeilalte, în scris, cu cel puțin 30 de zile înainte de data expirării Duratei ToS, în legătură cu intenția sa de a nu prelungi durata ToS-ului. Notificarea se aplică în toate cazurile, cu excepția cazului în care se prevede în mod expres, altfel, in acest contract.
Indiferent de orice prevederi contrare, 2Performant, în mod discreționar, poate suspenda (inclusiv în legătură cu un Program de Afiliere) sau poate închide, în mod unilateral, Contul tău de Utilizator (și, pe cale de consecință, poate înceta unilateral acești ToS), în cazul în care 2Performant suspectează sau are motive rezonabile să creadă și/sau în cazul în care o terță parte (inclusiv un alt Utilizator) în orice mod susține, și aduce dovezi în acest sens, că ai încălcat legislația aplicabilă sau orice prevederi ale acestor ToS (inclusiv orice condiții stabilite de alți Utilizatori, care au fost acceptate în mod automat, atunci când s-a aplicat pentru participare în Programe de Afiliere ale Advertiserilor). Pentru evitarea oricărui dubiu, ești de drept în întârziere, începând cu data neîndeplinirii obligațiilor, fără ca vreo notificare cu privire la respectiva încălcare să fie necesară în acest sens. Cu excepția cazului în care se prevede altfel, în mod expres, în acești ToS, 2Performant va informa Utilizatorul, transmițând o notificare în acest sens, în legatură cu decizia sa unilaterală de suspendare a Contului sau de încetare a acestor ToS. Suspendarea Contului și, după caz, încetarea ToS-ului produc efecte (de drept), fără nicio intervenție a instanțelor de judecată și fără orice formalități suplimentare.
La încetarea acestor ToS, indiferent de motiv, Contul Utilizatorului și accesul la Platformă vor fi imediat întrerupte iar Tu vei înceta folosirea ei și, fie trebuie să returnezi către 2Performant, fie trebuie să distrugi și să ștergi, de pe toate computerele, hard disk-urile, rețelele și alte medii de stocare, toate copiile Informațiilor Confidențiale aflate în posesia Ta. 2Performant va calcula pretențiile împotriva Utilizatorului (conform Secțiunii 13 de mai jos) și, dacă este cazul, va returna soldul rămas din Garanție, în cazul Advertiserilor, respectiv, cel rămas din Comisioanele Aprobate, acumulate și neplătite ale Afiliaților, în cazul Afiliaților. Odată ce participarea în cadrul Platformei a încetat, datele cu caracter personal ale Utilizatorului stocate la înregistrare vor fi șterse complet, la expirarea obligației legale a 2Performant de a păstra înregistrările în condiții de siguranță.

13. RĂSPUNDEREA

13.1. Răspunderea 2Performant. Limitarea răspunderii

2Performant nu confirmă, nu aprobă și nu certifică nicio informație, fapt sau opinie furnizate pe sau prin intermediul Platformei, nici nu aprobă, nu este responsabil și nu garantează acuratețea, caracterul complet, eficacitatea, vandabilitatea, corespunderea, pentru un anumit scop, corectitudinea sau corecta distribuire a unor astfel de informații. Întreg conținutul furnizat pe sau prin intermediul Platformei este furnizat „CA ATARE”. Utilizarea acestor informații de către Utilizatori este voluntară, iar recurgerea la acestea trebuie efectuată numai după o analiză independentă,a fiecărui Utilizator, cu privire la acuratețea, eficacitatea și oportunitatea respectivelor informații.
În nici un caz 2Performant sau oricare dintre succesorii sau cesionarii săi nu poate fi răspunzător pentru orice (a) utilizare sau imposibilitate de a utiliza Platforma sau serviciile 2Performant, (b) vătămare corporală, pagube materiale sau pierderi de orice natură, care rezultă din accesul Utilizatorului la și/sau utilizarea Platformei sau a serviciilor 2Performant, (c) accesul neautorizat la sau utilizarea neautorizată, a oricăror informații cu caracter personal și/sau informații financiare stocate în cadrul Platformei, (d) întreruperea sau încetarea transmiterii către sau dinspre Platforma, suspendarea Platformei (sau a serviciilor), discontinuitatea, lipsa de funcționare, sau lipsa accesului, (e) bug-uri, viruși, cai troieni sau altele asemenea, care pot fi transmise către sau prin intermediul Platformei sau serviciilor 2Performant, și niciunul dintre 2Performant, succesorii sau cesionarii săi, nu este responsabil pentru orice daune indirecte, incidentale, speciale sau pierderea șansei sau a profitului care decurg din, sau în legătură cu aceste ToS, indiferent dacă 2Performant a fost sau nu informat cu privire la posibilitatea unor astfel de daune.
Indiferent de orice prevederi contrare din prezentul document, răspunderea maximă totală a 2Performant pentru toate costurile, pierderile și/sau prejudiciile (“Pierderi”) în temeiul sau în legătură cu aceste ToS, fie în baza raspunderii contractuale, sau delictuale, sau de orice natură, nu vor putea depăși: (i) în cazul răspunderii fața de Advertiseri, valoarea Abonamentului Lunar, plus Comisioanele 2Performant plătite de către Advertiser către 2Performant, pentru luna imediat anterioară datei apariției respectivelor Pierderi, și (ii) în cazul răspunderii față de Afiliați, totalul sumelor datorate și plătite de 2Performant către Afliatul îndreptățit în conformitate cu acești ToS, pentru luna imediat anterioară datei apariției respectivelor Pierderi.Orice cerere care decurge din sau este în legătură cu acești ToS trebuie să fie transmisă în termen de 30 de zile de la descoperirea Pierderilor, dar nu mai târziu de 3 luni de la apariția acestora. În cazul în care legislația aplicabilă nu permite excluderea sau limitarea anumitor categorii de daune, Utilizatorul convine în mod expres că, în astfel de cazuri, răspunderea 2Performant este limitată în măsura maximă permisă de lege.

 

13.2. Răspunderea Utilizatorului

Respectarea prevederilor acestor ToS este esențială pentru funcționarea Platformei.
Vei despăgubi și vei exonera 2Performant pentru orice pretenții, daune, pierderi de profit sau oportunități de afaceri, datorii, acțiuni, decizii, costuri și cheltuieli care pot apărea ca urmare a sau în legătură cu: (i) orice acțiune sau omisiune a Ta în legătură cu utilizarea de către Tine a serviciilor 2Performant disponibile în cadrul Platformei; (ii) utilizarea serviciilor 2Performant, altfel decât este permis în mod expres prin aceste ToS; (iii) încălcarea prevederilor acestor ToS (incluzând, dar fără a se limita la declaratiile și garanțiile tale, acordate prin prezentul).
Astfel de costuri includ, în special, compensarea daunelor suportate de terțe părți, rambursarea cheltuielilor, valoarea tuturor onorariilor avocațiale rezonabile și, în general, toate costurile suportate ca urmare a oricărei acțiuni, proces, procedură sau pretentie împotriva 2Performant.

 

14. LEGEA

Legea română va guverna acești ToS și orice acțiune, proces, procedură sau pretenție care decurge din sau în legătură cu acești ToS vor fi deduse spre judecată, exclusiv, înaintea instanțelor de judecată, cu sediul în București România.

 

15. INDEPENDENȚA CLAUZELOR

În cazul în care orice prevedere a acestor ToS este sau devine, în totalitate sau parțial, ilegală sau în contradicție cu orice reglementare, acest lucru nu va afecta valabilitatea clauzelor rămase din prezentul și acest ToS.

 

16. DIVERSE

Acești ToS sunt redactați atât în limba română cât și în limba engleză. Renunțarea sau nerespectarea de către 2Performant de a exercita orice drept prevăzut în prezentul document nu va reprezenta o renunțare la orice astfel de drept. Drepturile și remediile 2Performant stabilite în acești ToS sunt cumulative și sunt în completarea oricăror drepturi sau despăgubiri (remedii) pe care 2Performant le poate avea conform legii.
Pentru evitarea oricărui dubiu, prin utilizarea Platformei Tu, în mod expres: (i) îți exprimi consimțământul cu privire la acești ToS, cu modificările ulterioare a acestora (așa cum acestea vor fi publicate în Platformă) și (ii) ești de acord că toate contractele, notificările, dezvăluirile, și alte comunicări pe care ți le vom transmite prin mijloace electronice îndeplinesc oricare și toate cerințele legale, inclusiv ca astfel de comunicări să fie în scris.
 

NOTE

Nota 1.  In cazul Advertiserilor care au deja un cont activ in Platforma (pana) la (inclusiv) data de 5.10.2023, acestia vor avea posibilitatea sa selecteze tipurile de Surse de Trafic preferate pana cel tarziu la data de 6.11.2023 ora 10PM, ora Romaniei. In situatia in care Advertiserii nu parcurg acest proces, toate tipurile de Surse de Trafic listate in Platforma sunt considerate acceptate de catre Advertiser in vederea Promovarii sale, vor fi bifate “YES” si vor reprezenta preferintele Advertiserului in legatura cu tipurile de Surse de Trafic acceptate in Programele sale de Afiliere.
Nota 2. In cazul Advertiserilor care au deja un cont activ in Platforma (pana) la (inclusiv) data de 5.10.2023, acestia vor avea posibilitatea sa selecteze tipurile de Surse de Trafic preferate pana cel tarziu la data de 6.11.2023 ora 10PM, ora Romaniei. In situatia in care Advertiserii nu parcurg acest proces, tipurile de Surse de Trafic listate in Platforma sunt considerate acceptate de catre Advertiser in vederea Promovarii sale si, imediat dupa implinirea termenului (la 6.11.2023, ora 10PM) vor fi bifate “YES” si vor reprezenta preferintele Advertiserului in legatura cu tipurile de Surse de Trafic acceptate in Programele sale de Afiliere.
Nota 3. Pentru informații și detalii privind contractele post-paid, vă rugăm să ne contactați la sales@2performant.com.
Nota 4. În cazul modelelor post-paid, penalitățile se calculează în conformitate cu termenii și condițiile negociate separat între părți.
Nota 5. În cazul contractelor post-paid, niciun Comision nu devine eligibil pentru plată și plătibil afiliaților decât dacă are statusul Plătibil/De plată. Acesta este un status intermediar, care înseamnă că suma totală a comisioanelor a fost încasată de 2Performant și poate fi plătită Afiliatului.
Nota 6. Pentru modelul de plata post paid, te rugăm contactează-ne la sales@2performant.com.
Nota 7. Comisioanele înregistrate în cazul în care Programul de Afiliere este blocat pe motiv că soldul Garanției este 0€ sau mai mic se plătesc catre Afiliați după incasarea lor de la Advertiseri.
Nota 8. Evaluarea pragului minim de retragere se face în moneda utilizată de Afiliat pentru retragere – EUR sau RON.